Deprinderi Sfinte

pe post, în fiecare Marți, începând cu ora 11:00 LIVE și in reluare Miercuri 02:00 și Duminică ora 22:00

Emisiunea care te familiarizează cu practici, obiceiuri și trăsături spirituale

Realizator

Petrică Vrăbioru

Detalii emisiune:

Orice gest, atitudine, sau faptă care se repetă constant în comportamentul nostru, devine în timp o deprindere inerentă personalităţii. Unii îşi formează pe parcursul vieţii deprinderi rele, vicioase, obiceiuri care îi domină şi pe care le acceptă resemnaţi. Alţii, printr-o bună educaţie şi prin voinţa proprie de a trăi mai frumos, se deprind cu o purtare frumoasă, respectuoasă, echilibrată, prin care dobândesc o imagine publică bună.

Mai există însă o categorie de oameni, preocupaţi nu doar de aprecierea celorlalţi, ci mai ales de aprecierea Lui Dumnezeu, preocupaţi nu doar de viaţa aceasta, ci mai ales de viaţa veşnică. Aceştia au descoperit în Scriptură manualul Lui Dumnezeu cu instrucţiuni clare şi precise despre cum trebuie să trăim şi cu ce trebuie să ne deprindem în viaţa aceasta pentru a moşteni viaţa veşnică.

Deprinderi sfinte – este emisiunea care te familiarizează cu practici, obiceiuri sau trăsături spirituale, specifice şi normative pentru toţi cei ce s-au înscris la cursa pentru Împărăţia Lui Dumnezeu.

Arhiva Emisiuni

Deprinderi Sfinte

      DS - Infranarea - Fanica Pintilei

Deprinderi Sfinte

      DS - Mânia - Rusu Daniel

Deprinderi Sfinte

      DS - Multumirea - Catalin Croitor

Deprinderi Sfinte

      DS - Repere escatologice - Vlad Breana

Deprinderi Sfinte

      DS - Supararea - Vlad Breana

Alte emisiuni la

Radio Vocea Evangheliei Suceava
Ascultă Radio