Asculta cu:

citire-2017

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

August

19

Sâmbătă

Puterea partasiei

Puterea părtășiei (Judecători 6-8)

„Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește pe Israel.”

În contemporaneitate există o percepere diluată a sensului pe care-l are noțiunea de părtășie. Unii spun, de pildă, că au avut o părtășie la un joc de volei. Poți să fii împreună cu creștini și să spui glume, să joci fotbal, să bei un ceai, să servești masa la o nuntă, dar experiențele acestea nu sunt numaidecât egale cu părtășia.  Părtășia are în componență și o dimensiune divină. Biserica este mai mult decât clubul vânătorilor și al pescarilor.

Termenul grecesc koinōnia, folosit în Noul Testament pentru părtășie, înseamnă „participare comună într-un interes sau o activitate comună”. Ideea este de parteneriat, de împărtășire în comun a unui lucru. Dar părtășia creștină depășește legătura care se poate regăsi în lume la diverse cluburi, partide, organizații sau uniuni, deoarece chiar ceea ce comunică creștinii între ei este de natură spirituală. Părtășia nu este cârdășie, ci îl include întotdeauna și pe Dumnezeu în ecuație. Creștinii, aflați în părtășie, comunică cu Dumnezeu și îl comunică pe El unii către alții.

Termenul „părtășie” apare exclusiv în Noul Testament. Reușim, totuși, să identifică

m unele  manifestări ale părtășiei cu Dumnezeu și în Vechiul Testament. Astfel, relatarea despre Ghedeon ilustrează într-o manieră foarte sugestivă câteva aspecte privind posibillitatea părtășiei și responsabilitățile pe care le implică aceasta, aspecte pe care dorim să le identificăm.

Un lucru cert privind părtășia este acela că putem fi credincioși, dar fără a ne bucura realmente de părtășia cu Dumnezeu și unii cu alții. Ghedeon și evreii din vremea lui erau aleșii lui Dumnezeu, dar prezentul lor era dezastuos. A avea statutul de copil al lui Dumnezeu este o mare binecuvântare, dar a avea părtășie cu Dumnezeu este o realizare care derivă din prima. Părtășia cu Dumnezeu reprezintă normalitatea vieții de credință. Poți fi copil legitim într-o familie și totuși să nu te bucuri de relații frumoase în respectiva familie. Poți să fii căsătorit legal, dar să trăiești o mare frustrare la nivel relațional. Asta experimenta Ghedeon și evreii din vremea lui. Erau credincioși, dar oprimați și lipsiți de demnitatea unor aleși ai lui Dumnezeu. Unii  dintre noi am devenit parte a poporului lui Dumnezeu, dar din motive diverse, părtășia noastră s-a scurtcircuitat lăsând loc frustrării.

În cartea Judecători, identificăm șapte cicluri consecutive de păcat

, oprimare, pocăință și restaurare a evreilor într-o perioadă de aproximativ 200 de ani. Este o istorie ciclică în care vedem că statutul lor nu a contat atâta vreme păcatul îi caracteriza. Istoria bisericii și istoria vieții multor creștini arată că poți fi un creștin chinuit sau un creștin împlinit, în funcție de părtășia cu Dumnezeu. Adevărata părtășie, funcțională și aducătoare de satisfacție, ne scoate însă din starea de nenorocire și ofilire spirituală, fapt evidențiat în relatarea biblică.

„Sabia Domnului” – Resursa părtășiei

 

Puterea părtășiei este asigurată de Cel cu care intrăm în parteneriat. „Domnul este cu tine, viteazule!”și „Eu voi fi cu tine” (Jud. 6:12, 16) au fost afirmațiile care l-au determinat pe Ghedeon să opereze schimbări. El nu era un viteaz prin el însuși. Era chiar un laș. Vitejia lui, puterea lui, depindea de Asociatul lui. Un proverb spune că „acela care este cu Dumnezeu reprezintă majoritatea”.  „Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Cor. 3:9), iar acest adevăr face diferența. Raportul numeric final în lupta dintre Israel și Madian a fost de 1 la 450! Cine ar avea curajul să se lanseze într-o asemenea luptă? Numai cine este conștient de puterea partenerului.

 

Ghedeon a privit spre sine și a realizat în mod onest slăbiciunile sale: „Cu ce să izbăvesc pe Israel? Familia mea este cea mai săracă din Manase și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” (Jud. 6:15). Noi nu avem abilități speciale, dar „puterea Domnului este făcută desăvârșită în slăbiciune…, căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Cor. 12:9, 10). Între noi „nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales, dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de rușine pe cele înțelepte. A ales lucrurile slabe ca să facă de rușine pe cele tari” (1 Cor. 1:26, 27). Un otic de plug, o falcă de măgar, niște leproși marginalizați, o văduvă săracă devin instrumente de izbăvire, pe când cei încrezători în ei înșiși sunt lăsați deoparte.

Ghedeon a văzut și tăria dușmanului: „mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel” (Jud. 6:2a). Noi, astăzi, nu avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești (Efeseni 6:12). Asta reclamă asocierea cu „Cel care… este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). De aceea, „fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui” (Efes. 6:10). Trebuie să înțelegem că „mai mulți sunt cei cu noi, decât cei cu ei” (2 Împărați 6:17) și că „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Rom. 8:31).

Putere cunoscută în trecut

Dar Ghedeon știa despre puterea lui Dumnezeu doar din istorie. De aceea întreabă: „Unde sunt toate minunile pe care ni le istorisesc părinții noștri?” (Jud. 6:13). Au existat acțiuni ale divinității care mai erau încă știute. Dumnezeu lucrase și se făcuse cunoscut. Există o bază revelațională pentru părtășie. De aceea și Ioan spunea:”Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, pentru că viața a fost arătată și noi am văzut-o… deci ce am văzut și auzit, aceea vă vestim și vouă ca și voi să aveți părtășie cu noi” (1 Ioan 1:1-3). Premisele părtășiei cu Dumnezeu sunt date de faptul că Dumnezeu a intrat în istoria noastră. Unele forme de misticism neagă necesitatea Scripturii în cunoașterea divinității. Pentru un creștin însă revelația înseamnă enorm. Nimeni nu poate deveni creștin fără să fi intrat în contact prealabil cu revelația divină. Revelația divină este esențială pentru părtășie. De fapt, fiecare experiență a credinței se bazează pe experiențe anterioare ale altora cu Dumnezeu, experiențe consemnate.

În Ghedeon, avem un bărbat care tânjea să vadă nu doar un Dumnezeu al istoriei, ci Unul imanent și activ în circumstanțele imediate. Se spune că: „prima generație îl are pe Dumnezeu în inimă, a doua în minte, a treia în bibliotecă”. Însă unii credincioși doresc să revină la ceea ce au trăit primii creștini. Există o căutare restauratoare. Acesta a fost sâmburele puterii lui Ghedeon. Nu ne putem mulțumi cu un Dumnezeu al părinților noștri, al înaintașilor. Nu ne mulțumim cu biografii care ne impresionează. Undeva în străfundul inimii tânjim să fim și noi unii care experimentăm puterea lui Dumnezeu acum și aici. Nu vrem doar o cunoaștere despre Dumnezeu, ci o cunoaștere personală a lui Dumnezeu.

Putere manifestată în prezent

Ghedeon a văzut însă puterea divină manifestată în prezent: „Îngerul Domnului I s-a arătat” (Jud. 6:12). Dumnezeul istoriei este disponibil și azi pentru noi. Experiențele celor de odinioară sunt repetabile. Intimitatea celor credincioși cu Dumnezeu este posibilă și azi. Inițiativele lui Dumnezeu de a se lăsa găsit și experimentat sunt valabile și azi printr-o nouă manifestare a harului: „Am văzut pe Îngerul Domnului” (Jud. 6:12, 22). Ghedeon a experimentat o chemare individuală specifică: „Oare nu te trimit Eu?” (Jud. 6:14b). A avut o înțelegere clară a unei vocații personale. Înțelegerea că Dumnezeu lucrează și acum, prin intermediul tău, este ceva care te propulsează în relația cu El. De asemenea, a avut parte de o împuternicire spirituală: „a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului” (Jud. 6:34). Pentru noi, Dumnezeu nu este distant undeva în ceruri, ci o persoană accesibilă care s-a contopit cu noi, care este în noi. Dacă în cartea Judecători găsim doar câteva împuterniciri în dreptul anumitor personaje, atunci Biblia subliniază că pentru membrii bisericii, experiența aceasta este a tuturor, nu doar a unor lideri. Ce a experimentat Ghedeon este la îndemâna oricărui credincios: „pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, nu de la noi” (2 Cor. 4:7).

Putere confirmată în experiența individuală.

Ghedeon discută cu Dumnezeu. Este evidentă îndoiala lui care a fost spulberată inițial prin răspunsuri la rugăciuni: „dă-mi un semn ca să-mi arăți că Tu îmi vorbești” (Jud. 6:17). Folosirea semnului lânii (Jud. 6:39) indică faptul că te poți ruga lui Dumnezeu și să vezi efectiv că El te ascultă. Ghedeon a zidit un altar personal cu numele Domnul păcii. Adevărul doctrinar se traduce în viață. Esența vieții creștine se cuantifică în părtășie individuală cu Hristos.

Apoi, Ghedeon a primit călăuzire supranaturală: „să asculți ce vor zice și după aceea ți se vor întări mâinile” (Jud. 7:11). Ulterior momentului în care a auzit despre discuția din tabăra madianită, s-a închinat ca semn al încrederii sale. Vigoarea, entuziasmul apar atunci când realizezi că Domnul are de-a face cu tine personal. Când vezi primele indicii ale ajutorului divin, atunci ți se consolidează credința. Părtășia cu Dumnezeu te abilitează pentru părtășia colectivă. Ești sărac, nu ai ce oferi în părtășia colectivă, dacă nu ai avut o părtășie prelabilă cu Dumnezeu la modul individual. Nu poți fi locomotivă din punct de vedere spiritual dacă nu ai experimentat deja puterea lui Dumnezeu în propria viață. Consistența părtășiei colective este dată de profunzimea părtășiei individuale.

”Sabia lui Ghedeon” – Reponsabilitatea părtășiei

Există o divino-condiționalitate a părtășiei, dar nu trebuie subevaluată nici antropo-condiționalitatea, pentru că așa „cum este omul, așa este puterea lui” (Jud. 8:21). Dacă omul nu răspunde pozitiv inițiativei divine, atunci este zădărnicită puterea parteneriatului. Potențial vorbind, Dumnezeu ar putea și ar dori să fie mult mai implicat în biserică, dar ceea ce-l împiedică este inerția noastră umană. Ghedeon, însă, a fost un subiect uman care a conlucrat cu divinitatea. De aceea avem: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon” (Jud. 7:20).

Chemarea altora la părtășie

Părtășia nu este părtășie de dragul părtășiei. Ea este o părtășie a acțiunii; nu una statică, ci dinamică, pro-activă. Ghedeon a fost împins pe scenă, dar nu a rămas de unul singur. Părtășia presupune și provocarea altora: „a sunat din trâmbiță și… a trimis soli” (Jud. 6:34, 35). Dacă ai părtășie cu Dumnezeu, asta te va împinge să-i chemi și pe alții la acțiunea în care simți că este cazul să te implici: „aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți  părtășie cu noi.” (1 Ioan 1:3).

Implicarea presupune depășirea emoțiilor: „dacă ți-e frică să te pogori, pogoară-te cu Pura, slujitorul tău” (Jud. 7:10). Biblia spune că este mai bine în doi, decât de unul singur. Există probabilitatea de a se ridica reciproc, de a se încuraja. (Ecl. 4:9-12). Pavel a avut colaboratori, iar apostolii au fost trimiși doi câte doi.

Părtășia include și gestionarea conflictelor, cultivând autocontrolul: „Ce am făcut eu pe lângă voi?” (Jud. 8:2). Cei din Efraim au avut o ceartă cu Ghedeon care a avut înțelepciunea să gestioneze situația. Părtășia nu este lipsită de tensiuni. Este posibil să apară mugurii amărăciunii, dar trebuie tăiați imediat. Refacerea sau menținerea relației cu alții este esențială. Părtășia unui grup nu este competitivă cu alte părtășii, ci complementară. Succesul unora nu ne determină să invidiem, iar succesul grupului nostru nu determină exclusivismul.

Părtășia presupune plătirea unui preț. Companionii lui Ghedeon erau: „obosiți, dar urmărind mereu pe vrăjmaș (Jud. 8:4b). Părtășia te scoate din zona de confort. Chiar dacă ești obosit, te faci luntre și punte și te duci la înmormântare, la studiu, la rugăciune. Părtășia implică osteneală. Să nu ne așteptăm să culegem roadele părtășiei dacă nu suntem dispuși să plătim măcar un preț minimal. Când a fost ultima dată când ai luat o zi de post? Când ai luptat în rugăciune măcar o oră?

Părtășia implică sprijin material: „dați, vă rog, câteva pâini” (Jud. 8:5).  Nu pleoxenia – spirit avar, ci koinonia – părtășie generoasă. Și Pavel amintea de „harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți” (2 Cor. 8:4). Părtășia se cunatifică și în sumele de bani sau în bunurile direcționate pentru slujirea altora. Există proiecte pastorale, evanghelistice, misionare care presupun aport financiar. Dacă vom avea o atitudine batjocoritoare precum a celor din Sucot și din Penuel, vom avea parte de absența binecuvântării. Lucrarea lui Dumnezeu se face și cu bani! Nu trebuie să ne fie rușine să recunoaștem dependența de alții la acest capitol.

Părtășia nu coexistă cu șefia. Ghedeon a fost caracterizat de noblețe și a refuzat titulatura: „eu nu voi domni peste voi, ci Domnul” (Jud. 8:23). Există mereu tendința de idolatrizare a omului, de adulare. Părtășia se naște din umilință. Părtășia recunoaște supremația lui Hristos. Părtășia nu are nevoie de un dominator, ci de un slujitor. La părtășie te identifici cu mulțimea, fără să te vezi mai mare decât ea. Ghedeon nu a avut pretenții. Dacă Domnul te cheamă să slujești altora nu ești nimic altceva decât un slujitor care face doar ce este dator. Pavel a lucrat mai mult decât toți, dar nu el, ci harul lui Dumnezeu. Domnul este Capul Bisericii. Nu avem nevoie de Diotrefi. Ca lider, nu ești șeful, ci slujitorul celorlalți. Meriți respect doar cât slujești. Te bucuri de autoritate delegată, dar autoritatea ultimă este Dumnezeu.

Eliminarea părtășiilor subversive:

Există părtășii antagonice cu părtășia creștină. Ghedeon a primit poruncă expresă: „Dărâmă altarul lui Baal care este al tatălui tău și taie parul închinat Astarteei” (Jud. 6:25). „Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu trăim adevărul” (1 Ioan 1:6). ”Enoh a umblat cu Dumnezeu” (Gen. 5:22) și atât. Compromisul nu rezonează cu viața creștină. ”Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca El să fie cu Tine” (Ioan Hrisostom). Părtășia nu este pentru creștini! Ea este pentru creștinii care se sfințesc mereu. Pavel a fost fără echivoc: ”eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii. Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor; nu puteți lua parte la masa Domnului și la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?” (1 Cor. 10:20b-22).

Radicalismul paulin este evident: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce lăgătură are cel credincios cu cle necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Cor. 6:14-16). Prima metaforă folosită se bazează pe Deut. 22:10 (cf. Lev. 19:19) care spune că nu poți să ari cu un bou și cu un măgar înjugați împreună. Lumina exclude întunericul. Căldura elimină frigul. Despărțirea de ce este lumesc este imperios necesară. Când ai exclus ultima dată elemente care au constituit ceva contrar voii lui Dumnezeu? Trebuie s-o faci imediat: „În aceeași noapte” (6:25a), în ciuda emoțiilor negative: „fiindcă se temea… a făcut lucrul acesta noaptea” (Jud. 6:27).

Alte parteneriate pentru care Ghedeon a primit instrucțiuni de a le evita au fost cele arogante: „Poporul ar putea să se laude. Cine este fricos… să se depărteze” (Jud. 7:3). Măsura aceasta, conform prevederii legale din Deuteronom 20:8, era menită să elimine pe cei care ar fi putut să înmoaie inima poporului. Părtășia care adună oameni mulți este benefică, dar când numărul mare dă senzația de putere, atunci lucrul respectiv devine problematic. Părtășia este selectivă. Oamenii care vin doar cu mulțimea sunt o povară. Unii vin la biserică doar când sunt evenimente speciale, când e nuntă sau botez. Dar nu îi vezi la rugăciune, la înmormântări, la nopți de veghe, la post, la acțiuni sociale. Există creștini de paradă, nu de război. Cum ar spune unii: „La plăcinte înainte, la război înapoi”.

Deși, cum am văzut deja, părtășia are și rol recuperator, într-un sens, părtășia se realizează la parametrii corecți doar atunci când există o compatibilitate spirituală între cei implicați. De aceea și Ghedeon a trebuit să îndepărteze părtășiile asimetrice: «Acela despre care îți voi spune: „acela să nu meargă cu tine”, nu va merge cu tine» (Jud. 7:4). Modul de a bea apă indica faptul că unii erau vigilenți, iar alții nu. Părtășia eficientă este exclusivistă. Pavel nu a colaborat cu Marcu din motive justificate. Conlucrarea cu Dima a încetat. Unii care nu sunt dispuși să plătească un anumit preț, nu se califică pentru acel gen de părtășie. Nu este vorba de un grup elitist, ci de părtășia împreună cu cei care cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Lipsa de omogenitate spirituală conduce la ineficiență.

Perseverarea în părtășie

Sub aspect strict uman, în pofida existenței resurselor divine inepuizabile pentru părtășie, se impune susținerea permanentă și consecventă a rămânerii pe coordonatele părtășiei. Cât despre personajul nostru biblic luat în discuție, observăm că un anumit idol confecționat a fost o cursă pentru Ghedeon și pentru casa lui” (Jud. 8:27b). Ghedeon nu a continuat părtășia cu Dumnezeu. El nu a învățat lecția cărții Judecători. Evreii au recidivat mereu în păcat. Ghedeon a fost un izbăvitor pentru poporul asuprit, dar tocmai el a adus din nou păcatul în națiune. A redeschis un nou ciclu al istoriei recidivante a Israelului.

Părtășia nu este doar o experiență punctuală, ci un mod de viață. Este adevărat că mărturisirea păcatului restabilește părtășia, dar aceasta nu încurajează recidiva. Un automobil reparat de un tinichigiu nu va fi izbit la prima curbă spre a fi dus iarăși în service. O gospodină nu va răsturna gunoiul în living după ce a făcut curat în toată casa. Noi nu suntem precum cîinele care se întoarce la ce a vărsat, sau precum scroafa spălată care revine cu nesimțire la noroiul în care găsește plăcere să se tăvălească. Drumul creștinului este cu sens unic. Nu avem voie să dăm înapoi. Cel care dă înapoi nu va avea aprobarea lui Dumnezeu (Evr. 10:38). Samson, Saul și Ghedeon, ca și mulți alții, precum nevasta lui Lot, ne stau înainte ca mărturie că este nevoie de perseverare și seriozitate până la final.

Nu ne dorim să fim oameni care știu doar trecutul bisericii, ci unii care făuresc un prezent și un viitor luminos cu Dumnezeul care este același partener dispus să-și manifeste puterea în noi și prin noi. Să rupem orice legături care ne-ar afecta relația cu Dumnezeul gelos pentru ca drumul nostru să fie drept și finalul fericit.

Daniel Grigoriciuc

Comentarii  

 
0 #1 Stefan Maria 08-03-2011 13:20
Dar si nu numai. avem nevoie de descoperire personala cu D-zeu ca sa rezistam in ori ce situatie.Va salut cu drag maria.
Citat
 

Adaugă comentariu

Mesajul va fi verificat de administrator si postat ulterior.


Codul de securitate
Actualizează