Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Echipa RVE Suceava

echipa

Daniel Grigoriciuc

Daniel Grigoriciuc Daniel Grigoriciuc, directorul echiei RVESV, este licențiat în teologie la Institutul Teologic ”Timotheus” din București, secția teologie pastorală în cadrul Universității București. Fiind pasionat de teologie, înzestrat cu un spirit analitic, a urmat și cursurile de master în teologie baptistă la Universitatea din București. În prezent, continuă cursurile unui alt program de master în teologie în Austria. Este căsătorit cu Tabita și au trei copii energici.

Are o ținută morală elegantă, admirabilă și totodată încurajatoare. Este dinamic, stăpân pe situație, precaut și dă dovadă de o mare naturalețe în vorbire. Mereu are cel puțin o idee, este spontan, dar, în aceeași măsură profund. Este un slujitor dedicat până la epuizare, capabil de a conduce și de a motiva pe alții. Suntem mândri că el este cel care conduce echipa noastră cu atâta dibăcie și dăruire.

Emisiuni: Stropi de infinit, Confluente la zi, In obiectiv Familia

...............................................................................................................................................................................................................................................

Laurentiu Miron

Miron Laurentiu

Miron Laurenţiu-Pavel, redactor binecunoscut pentru ascultătorii RVESV, a absolvit facultatea de Istorie și Geografie, specializarea Istorie-Geografie la Universitatea ”Șefan cel Mare” din Suceava. Este căsătorit cu Anca, o tânără doamnă plină de viaţă, prin influenţa căreia a ajuns să lucreze în radio şi care îl inspiră pentru multe dintre emisiunile pe care le realizează. Împreună au trei copilaşi drăgălași, iar acest lucru este motivator pentru activitatea sa.

Niciodată nu s-ar fi gândit că va lucra la un post de radio şi îşi priveşte slujba ca pe un favor al lui Dumnezeu şi o responsabilitate gata oricând să îi fie retrase. Din acest motiv încearcă să dea ceea ce are mai bun pentru Dumnezeu şi pentru ascultători, fiind avantajat de faptul că unele dintre pasiunile sale, istoria şi geografia, sunt strâns asociate cu anumite emisiuni pe care le realizează. Apoi, îi place să lege relaţii de calitate, este foarte pasionat de studiul Bibliei și îi place să facă orice lucru durabil. Emisiunile lui tind să fie longevive pentru că nu vrea să treacă de la una la alta, până nu epuizează subiectele căutând, în acelaşi timp, ceea ce este mai inedit pentru ascultători.

Emisiuni: Civilizatii paralele, Milenii de crestinism, Puncte de referinta, Radiogeografia, Gentlemanul creştin

...............................................................................................................................................................................................................................................

Alina Butnariu

Butnariu AlinaAlina Butnariu, redactor legat într-un mod special de RVESV, a absolvit Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, specializarea Servicii-Turism la Univeristatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Deși avea în față o carieră de economist, Dumnezeu i-a schimbat carieră și, de fapt, întreg cursul vieții. În urmă cu mulți ani, în timp ce asculta programul zilnic de doar două ore de la RVESV, Alina a înţeles că viaţa ei are sens doar cu Dumnezeu. De atunci, s-a dedicat slujirii Mântuitorului său, fără să ştie că într-o zi avea să fie parte a echipei care astăzi transmite 24 de ore din 24 aceeaşi veste bună. Este căsătorită cu Florentin și are un băiețel pe care-l adoră.

Ulterior, s-a implicat în lucrarea radio și este fericită pentru că poate spune şi altor inimi însetate după Dumnezeu despre măreţul Său plan de salvare. Alina ştie că mesajul este acelaşi, plin de putere, transformator şi aducător de bucurie. De aceea, este mereu dornică să-L pună în centru pe Dumnezeu în toate producţiile sale radiofonice. Preţuieşte munca ei şi oamenii care-i sunt în preajmă. Meticuloasă – din dorinţa de a face lucrurile cât mai bine – Alina te provoacă să iubeşti adevărul, să lupţi pentru un mai bine şi să răscoleşti în lăuntrul tău pentru a le oferi celor din preajmă cele mai adânci bogăţii ale sufletului.

Emisiuni: Arta de a trai intelept, Atlasul lumii vii, Pe coordonatele cunoasterii. Biserici în timp şi spaţiu, Tu şu eu...umblând cu Dumnezeu.

...............................................................................................................................................................................................................................................

Valentin Cimpoies

Valentin Cimpoieș, reporter la RVESV, a absolvit Facultatea de Ingineria Electrică, Specializarea Eelctrotehnică Generală la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Este căsătorit cu Tania Cimpoieș, secretara echipei noastre. Are un caracter puternic, este perspicace și nu se ascunde după degete. Valy are un spirit vulcanic și totodată dă dovadă de un calm de invidiat. Deși pare un fel de arbitru care își pregătește mereu fluierul pentru a face dreptate... este mai degrabă vesel, dezinvolt, preocupat de lucruri cu adevarat importante. Îi place munca de reporter, este tranșant si are alura de luptător. Se remarcă prin spontaneitate, este ambițios si nu renunță la valorile lui. Dă dovadă de devotament și dedicare și se bucură de aprecierea și încrederea noastră.

Emisiuni: Comori pentru sufletul tau, Stiri locale - În pas cu Suceava

...............................................................................................................................................................................................................................................

Mirela Bejenariu

Bejenariu MirelaMirela Bejenariu, redactor cu vechime în RVESV, a absolvit Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava și s-a specializat pentru radio la cursurile de instruire media organizate de către Moody Bible Institute și de către NRB. Continuă cu specializarea teologică la cursurile organizate de Slavic Gospel  Association. Căsătorită cu Dan, au acum un băiețel ager.                 
A început devreme activitatea la RVE cu lectura ştirilor, în cadrul emisiei de numai 2 ore. Îndeplineşte cu succes sarcina de crainic şi face primii paşi în realizarea de emisiuni adresate copiilor. Ulterior, odată cu extinderea timpului de emisie la RVESV, începe să realizeze reportaje despre evenimentele religioase din zonă și descoperă care este lucrul pe care îl îndrăgeşte cel mai mult: interviurile. Îi place să aducă și ascultătorilor gândul sădit de Dumnezeu în inima altcuiva. Preferă să fie în mijlocul oamenilor și să mediatizeze situații de viață către alții. Sinceră, pretențioasă în ce face, găsește satisfacții în munca de radio și pune pasiune chiar în lucruri mărunte.

Emisiuni: Sa fim sanatosi, Scena lumii, Reportaje, interviuri şi corespondenţe, Click pe fericire!

...........................................................................................................................................................................................................................................

Florin Milici

Florin Milici sau, simplu, Fly, așa cum îi spunem noi, este tehnicianul echipei RVESV. Ceea ce ne încântă la el este jovialitatea lui și, deopotrivă, seriozitatea cu care dorește să-și facă munca. O figură zâmbitoare, care descrețește frunțile colegilor, Fly are un mod special de a ne atrage atenția. Perseverent, creativ și ingenios, ne uimește prin creațiile sale în materie de muzică și prin materialele radiofonice realizate cu profesionalism și eleganță. Nu lasă armele la pământ cu una cu două, ci mai degrabă e gata sa intre în luptă oricât de greu ar părea. Nu dă înapoi, ci găsește mereu puterea de a merge înainte. Chiar dacă domeniul lui de activitate este cel tehnic, dincolo de mixere, microfoane și calculatoare, Fly este pasionat de drumeții și e o delectare pentru el să-și petreacă timpul în aer liber, fie că e soare, fie că plouă. Deviza lui este aceea de a trăi viața mai presus de viață și doar alături de Dumnezeu.

Emisiuni: Click pe Fericire

............................................................................................................................................................................................................................................

Roxana Popovici

Roxana Popovici, redactorul șef al echipei RVESV, este licenţiată în Comunicare şi Litere - Facultatea de Litere, Specializarea Birotică şi Specializarea Franceză-Engleză la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Căsătorită cu Bogdan, împarte judicios timpul între familie și slujbă.

Roxana e omul acţiunii, pregătită să se implice, să slujească şi să pledeze pentru o viaţă de dăruire totală, trăită pentru şi de dragul lui Dumnezeu! Este ambiţioasă, o luptătoare, dispusă să aibă relaţii armonioase şi gata de luptă pentru ele! Este fermă şi, în acelaşi timp, plină de dragoste şi afecţiune. Nu acceptă să fie în centrul atenţiei, pentru că preferă să acorde atenţia ei celorlalţi. Iubeşte oamenii, drept pentru care au prioritate în viaţa ei. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care s-a implicat în radio trup şi suflet. Nu o înspăimântă munca asiduă din radio, pentru că ştie că orice cuvânt care este rostit la radio ajunge la o inimă care tânjeşte după o mângâiere, după o încurajare sau o vorbă care să alunge singurătatea. Dedicată cuvintelor, sufletul ei are forma unei pene care se lasă înmuiată în cerneala inimii şi mânuită de Marele Scriitor, Dumnezeu.

 

Emisiuni: Portret de carte, Vorbe despre vorbe, Printre oameni, Ma bucur de Cuvântul tău,

....................................................................................................................................................................................................................................................

Petrica Vrabioru

Vrabioru Petrica Petrică Vrăbioru, redactor consacrat în RVESV, este licențiat în inginerie mecanică la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, specializarea “Tehnologia construcțiilor de mașini” și în teologie la Institul Teologic Penticostal din București, specializarea “Teologie pastorală și didactică”. Căsătorit cu Lidia, au patru copii deosebiți.

Petrică este un semănător al Evangheliei cu aptitudini pretabile pentru activitatea de radio. Este un om de valoare în echipa noastră, surprinzându-ne prin simplitate, smerenie și răbdarea sa de fier. Este o fire deschisă, gata să-și împartă timpul cu noi. Serios, dedicat, perseverent și conștiincios, face o muncă apreciată atât de noi, cât și de mulți ascultători.

Emisiuni: Altitudini spirituale, Orizontul credintei, Raspundem ascultatorilor, Deprinderi sfinte.

..................................................................................................................................................................................................................................................

Margareta Lupascu

Lupascu Margareta Margareta Lupașcu, redactor dedicat segmentului social în echipa RVESV, a dorit sa fie avocat, dar a trebuit să renunțe la visul acesta și s-a îndreptat spre matematică. Este licențiată în matematică la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. O vreme, a lucrat ca profesor. Căsătorită cu Cornel, are trei copii majori, un băiat și două fete. Când a apărut cel de al treilea copil, a trebuit să aleagă între carieră și a fi mamă cu normă întreagă. A ales să fie mamă.

Noul a fost mereu pentru ea o provocare, așa că a ales să lucreze și în radio. Având o fire tenace, îi place să cerceteze, să analizeze, să studieze, să caute raspunsuri. Așa a găsit adevărul pe care acum îl prezintă altora. Caracterul ei se armonizează cu numele. Este delicată, sensibilă și, în același timp, puternică. Are standarde înalte și nu acceptă compromisul. Faptul ca este echilibrată, pespicace, aplecată spre detalii, spre ceea ce este esențial, o ajută mult în tot ceea ce face în radio.

Emisiuni: Eternul Feminin, Invitaţie la armonie, Nobleţe Regală.

 

..................................................................................................................................................................................................................................................

Tania Cimpoieș, secretară în RVESV, a absolvit Facultatea de Științe ale Comunicării, secția Engleză – Română la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Este căsătorită cu Valy, reporterul RVESV și au împreună trei copiii minunați, două fete și un băiat. Este minuțioasă și nu se lasă până când nu duce o treabă până la capăt. Ambiţioasă, căutând să faca mereu lucruri noi. Altruistă, deoarece iubește foarte mult la oamenii.

Despre mine îmi place să spun că …reuşesc mereu să-mi găsesc echilibrul și puterea să merg mai departe, cu Dumnezeu. Mă bucur de lucrurile simple: un joc cu copiii mei, o carte bună, un telefon dat unei persoane cu care nu am mai vorbit demult.

..................................................................................................................................................................................................................................................

Șerban Cojocar, referentul marketing, s-a adăugat ceva mai recent echipei RVESV. A absolvit Facultatea de Management Turistic și Comercial în Cluj-Napoca. Este soţul Adrianei şi tatăl a două fetiţe încântătoare. Îmbină munca administrativă necesară postului său cu munca specifică de radio. Dacă ar cânta într-o orchestră, cu siguranță ar cânta la mai multe instrumente. Şi în radio face din toate câte ceva, bucurându-se să pună umărul acolo unde este nevoie la momentul potrivit.


Comentarii  

 
+4 #2 janeth 22-03-2011 20:56
Alina Butnariu este cea care apare pe coperta cartii "Cortina de catifea"? E o scumpa.
Citat
 
 
+2 #1 Marinel Ciocan 05-03-2011 00:00
Doresc prin intermediul postei electronice sa va transmit multe,multe binecuvantari la intreaga echipa de la RVE si intr-un mod personal multe salutari sfinte si calde lui Petrica Vrabioru(omul care are un loc deosebit in inima mea). Va incurajez sa sporiti in ceea ce faceti,pentru ca merita!!! Din partea lui Marinel C.
Citat
 

Adaugă comentariu

Mesajul va fi verificat de administrator si postat ulterior.


Codul de securitate
Actualizează